4 iun. 2013

Einstein si Hubble au avut dreptate [Einstein and Hubble were right]

SORRY,
Am pierdut fara sa vreau ce scrisesem cand am deschis acest fir in 04. 06. 2013 precum si un update inceput azi si in care continuam cele incepute atunci, asa ca reiau  destul de plictisit si suparat dar o fac pentru Adina.
De fapt, concret, doresc sa vorbesc mai intai despre celebra relatie a lui Einstein , E=M*c^2 , asa ca Hubble va aparea ulterior la un alt  update.
Oare de ce tocmai azi am dorit sa revin la aceasta tema?
M-a starnit blogul dnei Adina Amironesei, de fapt niste intamplari de pe blogul excelent pe care-l realizeaza Dsa (http://adinaamironesei.blogspot.ro) pe care cred ca l-am mai recomandat si pe alt fir.
Asadar am redescoperit blogul Adinei acum cateva zile, dar fara sa fiu constient ca este de fapt redescoperit , astfel ca trimiterea la el de pe acel alt fir se facea pe cand eu credeam ca abia atunci l-am aflat.
Pe acel fir se trata problema notiunii de spatiu in fizica, de la Newton si  pana la nivelul prezent
http://adinaamironesei.blogspot.ro/2013/07/informatii-care-mi-au-schimbat-viata-12.html), prezentandu-se pe langa cateva opinii introductive ale Adinei, un film foarte interesant si la zi privind felul in care azi fizica descrie si defineste aceasta notiune fundamentala alaturi de timp, cu care este de altfel intrinsec legata in notiunea atotcuprinzatoare de continuumul spatiu-timp. Filmul se intituleaza Ce este spatiul ? , este realizat de profesorul Brian Greene de la Universitatea Columbia, fizician si cosmolog remarcabil.
In film se pomeneste de CERN si astfel mi-am adus aminte de preocuparea fizicienilor dar si a mea de la sfarsitul anului 2012 -inceputul lui 2013 cand experimentul   OPERA era sa intoarca pe dos cunostintele noastre profunde despre acest continnuu spatiu-timp.
Ce s-a intamplat atunci?
Pe scurt, un experiment facut in Italia unde s-a masurat viteza unui fascicul de neurtrino creati in acceleratorul de la CERN rezultand ca este depasita viteza luminii.Asta in primul experiment comunicat in 22 septembrie 2011 dar reconfirmat prin repetarea lui si in noiembrie 2011.
Imediat lumea fizicii s-a impartit in doua: cei ce credeau ca este posibil asa ceva si cei care nu credeau fiecare cu argumente si motivatii stiintifice.
Adina, se vede din ce scrie atunci ( http://adinaamironesei.blogspot.ro/2011/12/despre-depasirea-vitezei-luminii-si.html), credea ca este posibil ca experienta sa fie consistenta si concludenta si citez :
Articolul a fost publicat deoarece se obținuse de 15.000 de ori acelasi rezultat (pana pe 22 sept.)
Sincer, nu pot să cred ca 179 (!) dintre cele mai strălucite minti ale fizicii din acest moment de pe Pământ puse la un loc ar putea sa lase să le scape ceva, vreo eroare, asa cum încercau sa îsi motiveze reactia scepticii"

Ei bine, sub acest comentariu al ei facut in decembrie 2011, eu in 10 martie 2012  chiar in ziua cand descoperisem blogul, tocmai informandu-ma cu referire la experimentul OPERA am postat foarte scurt si categoric:


ion adrian spunea...
 VITEZA LUMINII ESTE CU SIGURANTA O CONSTANTA UNIVERSALA SI VITEZA MAXIMA   POSIBILA IN UNIVERSUL NOSTRU SI NU POATE FI DEPASITA





Vezi:
antideontologul.blogspot.com/2012/03/viteza-luminii-cu-siguranta-o-constanta.html
10 martie 2012, 14:47

On 25 septembrie 2009 at 19:09 ion adrian said: Dle Lascaris, "cititi in carte nota de subsol in care autoarea vorbeste de un pasaj obscur din Paracelsus si vedeti ce intelegeti?"
Neprimind mult timp raspuns, revin cu:
On 1 ianuarie 2010 at 16:39 ion adrian said:  "Lascaris, vad ca nu ai observat cea mai importanta postare cu care a fost onorata tema ta, dar probabil ca si postarea este la fel de obscura ca si pasajul din Paracelsus la care se refera aceasta fantastica scriitoare -ganditor."
apoi raspunsul :
On 3 ianuarie 2010 at 04:25 lascaris said:  Am observat-o. Din pacate nu am gasit nota de subsol. Stiu ca Marguerite Yourcenar face mai multe trimiteri la Paracelsus (care, in parte, a fost luat drept model pt. personajul romanului respectiv Zénon) , retin in special una prin care realiza o distantare in idei intre personajul principal si Paracelsus. Poate imi impartasesti si mie informatia gasita, atat de pretioasa, dupa cum spui. Sau macar da-mi numarul paginii unde o pot gasi (asta daca avem aceeasi editie).
Raspund exact:
On 4 ianuarie 2010 at 19:44 ion adrian said:  "In nota autorului de la sfarsitul volumului, M.Y. spune la a 5-a pg din respectiva Nota: Fraza despre identitatea materiei , a luminii si a fulgerului rezuma doua pasaje ciudate semnate de Paracelsus., a se vedea: das Buch Meteororum, Colonia, 1566 "
Raspuns: On 26 noiembrie 2010 at 13:24 lascaris said: Ion Adrian, eu recunosc – sunt incapabil sa iti inteleg abordarea. Probabil ca facem parte din lumi diferite. In privinta “cadoului frumos si dezinteresat”, iti multumesc; fraza cu pricina o observasem si eu, nu stiam insa la ce anume te referi. Este o foarte veche idee a alchimistilor dar nu numai a lor – ma refer la identitatea materiei si a energiei.
Răspund eu mai detaliat : On 27 noiembrie 2010 at 12:42 ion adrian said: Atunici Lascaris draga, sa-ti mai fac un cadou explicandu-ti. Asadar celebra E=m*c^2, ca IPOTEZA, si repet ca ipoteza, era pe vremea lui Einstein destul de la indemana unui fizician sau chiar a unui elev de liceu in clasa superioara, odata ce omogenitatea dimensionala se cunostea in fizica alaturi insa, de aceasta senzationala si anticipativa sustinere alchimista, despre care autoarea analizata de tine spune ca este o exprimare destul de absconsa, deci nu prea se plimba pe toate cararile alchimice, ci poate asa ca la Paracelsus, pe o poteca mai obscura si in care nici el nu afisa chiar formal aceasta identitate. Trebuia sa ai si altceva in cap decat memorari de cunostinte ca sa sezizezi implicatia. Oricum cred ca acum odata ce ti-am spus si asta, inafara de a-ti raspunde la o eventuala intrebare punctuala, cred ca subiectul este foarte incheiat. 

Apoi cand cu CERN-ul mi-am adus aminte de acesta discutie si i-am mai transmis un ultim  mesaj :
On 27 februarie 2012 at 18:01 ion adrian said: Comentariul tău e în așteptare. Dle Lascaris , Cred ca esti convins in baza celor revelate aici in 2009-2010, ca in toamna lui 2011, cand la CERN s-a sustinut ca s-a depasit viteza luminii, eu le-am spus: Baieti verificati-va experientele, ipotezele si calculele ca nu e cum spuneti voi. Se pare ca cei care gandesc asemenea incep sa fie confirmati .
PS. Pe un alt blog oarecum fiind intepat prosteste, in sept 2011 am scris: 
ion adrian said, on septembrie 25, 2011 at 11:08 am  Si totusi echivalenta masa energie este veche, o au si vechii indieni si o are si Parcelsus. Posibil sa fie si in Biblie. Din aceasta echivalenta se poate deduce cu cunostinte de fizica elementara (de liceu) ipoteza relatiei 
E=M *c^2 si c=constant.. Evident diferenta gasita la CERN este prea mica si eu cred ca este eronata. Eu am motive sa cred ca c=constant =viteza luminii in vid. Nici Tesla invocat aici, nu combate ideea exceptionala privind constanta vitezei luminii. Si acum cititorule fiindca mi-ai cerut explicatii suplimentare, le dau, desi asta reprezinta o contributie originala nepublicata si care chiar si de pe un blog care maine dispare poate fi furata de altcineva. Mentionez ca aceasta demonstratie imi apartine si este realizata in perioada 1980-1988.
Primul pas: Asadar daca acceptam ca lumina si materia una sunt(ipoteza alchimica si vedica) atunci transcrierea acesteia in limbajul fizicii de azi, ar fi echivalenta energiei cu masa. Adica E identic M, care omogen dimensional s-ar scrie in relatia cea mai simpla posibil: E=M*k**2 (1)   Intelegandu-se aici ca unitatea de masa se poate transforma sau contine 1/(k**2) unitati de energie, unde k este o marime cu dimensiunea de viteza(spatiu/timp) Atentie este altceva decat relatia care da energia cinetica a unui corp de masa m in miscare cu viteza v adica E=M*v^2/2 Se vede acum ca asta deja este exprimarea fizica a unui fel de transmutare a materiei sau o identitate divina in punctul primordial, in acel BINDU al indienilor vedici si al filozofiilor lor yoga (In metaphysical terms Bindu is held to be the point at which begins creation and the point at which the many becomes the unity. It is also described as "the sacred symbol of the cosmos in its unmanifested state)
Al doilea pas: Daca ne patrundem de sensul acestei relatii magnifice, trebuie sa ajungem la concluzia irefutabila ca daca energia (lumina) si materia una sunt atunci acel k nu poate fi decat viteza luminii caci materia se transforma in lumina ajungand la viteza acesteia si ca deasemeni aceasta viteza datorita conservarii nu poate fi decat ultima viteza posibila si in acelasi timp constanta adica co constanta universala simbolizata cu litera c. Asadar relatia (1) devine : E= M*c^2 (2) Adica exact celebra relatie a relativitatii restranse.
Nota: cred ca daca poetul care a scris La steaua, ar mai fi trait, poate ca ar fi propus si el aceasta relatie caci nici Einstein in teoria relativitatii restranse nefacand altceva decat sa o propuna desigur avand totusi la baza un experiment , cel al lui Michelson-Morley explicat astfel teoretic. Ce am facut noi mai sus nu se bazeaza pe experiment ci este doar un simplu ratinament metafizic sustinut cu cunostinte elementare de fizica. Celui care a ajuns pana aici sper sa nu-i para rau de timpul folosit.
Ion Adrian "

Se vede de aici ca in discutia din 2009-2010 cu Lascaris, nu am mai folosit trimiterea la filozofia indiana utilizata de mine initial, caci de la Marguerite Yourcenar de care se ocupa si Lascaris, aflasem ca celebrul alchimist european Paracelsus vorbea  despre identitatea materiei , a luminii si a fulgerului in doua pasaje ciudate semnate de el in  "das Buch Meteororum, Colonia, 1566 ".

Cred ca am saturat promisiunea din titlu cu referire la Einstein si va urma ceva poate si mai interesant in care este implicat in primul rand astronomul Hubble dar si alte nume mari in stiinta secolului trecut.
Sa vad ce ma va provoca la asta. Cine stie poate tot o postare de- a Adinei care-i-a din nou ii multumesc cu multa admiratie si afectiune pentru tot ce face.

UPDATE 2 octombrie 2013 Despre expansiunea accelerata a universului sau legea fundamentala de constitutie a macroUniversului 

Si chiar asa s-a intamplat, caci un filmulet gasit pe blogul Adinei Amironesei referit mai sus, postat pe firul
mi-a lamurit un lucru care ma facea sa aman postarea privitoare la expansiunea universului si la ceea ce eu am denumit legea de constitutie fundamentala a Universului sau altfel spus relatia spatiu -timp pentru macroUnivers.
Asadar, undeva prin 2012, cand am aflat ca premiul Nobel pentru fizica a fost primit de trei fizicieni-cosmologi , respectiv Saul Perlmutter (Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley, S.U.A.), Brian Schmidt (Universitatea Naţională din Australia) şi Adam Riess (Universitatea John Hopkins, S.U.A.) pentru descoperirea prin observatii astronomice, in 1998, a faptului că Universul este in expansiune accelerata, lucru care literamente  m-a uimit , intrucat eu, desigur un amator insuficient informat, consideram a fi o evidenta si asta de prin anii `80 ai secolului trecut
De ce consideram eu astfel, in timp ce lumea stiintifica credea ca dupa Big Bang va urma un Big Crunch(marea implozie)?
Fata de toti acestia descoperirea celor trei considerata epocala s-ar putea califica colocvial astfel:  
"Unii spun că lumea se va sfârşi în foc, alţii spun că în gheaţă". Care va fi destinul final al Universului? Probabil îşi va termina existenţa în gheaţă, potrivit studiilor laureaţilor Nobel în fizică, din 2011. Ei au studiat zeci de stele care au explodat, denumite supernove şi au descoperit că Universul se măreşte din ce în ce mai  rapid. Descoperirea a fost o surpriză chiar şi pentru laureaţi.

Dar nu si pentru mine, care chiar m-am mirat ca descoperirea lor experimentala ar fi o surpriza.

De ce era un lucru pe care-l consideram, in lipsa mea de informare, ca fiind deja stabilit?
Pentru ca asa cum  spuneam, prin anii `80 cand s-a intamplat sa-mi pun intrebarea fundamentala daca Universul ar putea, daca ar trebui sa aiba o lege stabila de evolutie , mi-am raspuns pornind de la ideea fundamentala ca o asemenea lege nu ar putea fi decat de forma unei relatii spatiu-timp, aceste doua marimi fiind nu numai fundamentale pentru fizica dar si pentru filozofie, Kant spunand ca ne sunt date aprioric si eu credeam ca relatia ar trebui sa aiba o exprimare divina adica transcedentala, ori singura functie transcedentala pe care o cunosc este y=e^x unde e este numarul transcendent e , baza a logaritmilor naturali.
Este imediat evident ca in acest caz ar trebui sa caut sau sa ma astept la o relatie de forma S=f(e^t) unde S este spatiul si t este timpul.
Atunci mi-am adus aminte ca auzisem de o lege de miscare in spatiu a galaxiilor care se indeparteaza una de alta, descoperita in 1928 de astronomul american Edwin Hubble, care in 1929 prin masuratori astronomice publicase descoperirea ca galaxiile se indeparteaza una de alta cu o viteza care creste odata cu cresterea spatiului dintre ele, relatia gasita fiind liniara, adica cresterea fiind proportionala si in consecinta exprimabila matematic prin relatia v=H*S unde v este viteza de recesiune , S distanta dintre galaxii si H , factorul constant in unitati de timp inverse(t^(-1) ) primind denumirea de constanta lui Hubble.
Nestiind nimic mai mult, am integrat relatia data de Hubble si am gasit exact exponentiala care speram si credeam in mod oarecum mistico-filozofic ca ar trebui sa fie, adica S=e^(H*t).
Ulterior am aflat ca preotul catolic belgian Georges Lemaitre, fizician in acelasi timp, publicase cu doi ani inaintea lui Hubble intr-un jurnal stiintific belgian obscur , intitulat Analele societatii stiintifice din Bruxelles, opinia ca date de tipul celor masurate de Hubble dar si de alti astronomi dadeau substanta concluziilor ce puteau decurge din relativitatea generala privind un Univers in expansiune dupa o relatie precum legea lui Hubble , Lemaitre devenind astfel primul care s-a referit la un fenomen de tip Big-Bang la care se ajunge daca se deruleaza inapoi filmul expansiunii, constanta lui Hubble permitand calcularea varstei Universului.
Nu pot sa parasesc acest expozeu istoric, fara sa amintesc, ca primul care a intuit aceasta expansiune a fost matematicianul rus, mort tanar, Alexandre Friedmann care in 1922 la 33 ani, a intrevazut primul ca teoria relativitatii generalizate amestecand gravitatia, spatiul si timpul, va permite intelegerea si studiul universului in ansamblul sau cat si expansiunea acestuia pornind de la o singularitate initiala, momentul ZERO, deci Big-Bang-ul de mai tarziu.
Pentru cine accepta ca lege de evolutie a Universului relatia exponentiala indicata de mine, rezulta imediat ca Universul nu ne comunica matematic nimic despre el decat ce in limbaj natural ne comunica direct si Divinitatea adica ca „El este cel care Este” caci ce ne spune exponentiala asta divina despre Univers prin infinitatea derivatelor sale, decat ca toate au aceiasi expresie exponentiala transcedentala si ca deci nu putem sa spargem aceasta nuca trancscendenta. Originea fiind acum(t=0) si deci Universul prezent este UNU, cel viitor merge spre nu stim unde ne va duce exponentiala, comod putand invoca infinitul iar pentru singularitatea de la inceptul timpului (minus infinit fata de prezent ) o singularitate reprezentata prin acel ZERO al lui Friedmann.
Este deci evident ca nu avem nu numai o acceleratie de ordinul unu dar si cate dorim noi pana la infinit.

De ce nu a fost sesizat acest aspect, desi eu am fost convins ca era pe deplin cunoscut, pana cand experimentele celor trei a obligat sa fie acceptat?
Foarte simplu si asta am aflat-o din filmuletul referit mai sus gasit la Adina, care lamurindu-ma, mi-a permis sa si public aici si acum aceste lucruri sub aceasta forma, caci sub forma unor obsservatii privind natura transcedentala a relatiei  fundamentale pentru univers, care ar trebui sa fie relatia spatiu- timp am mai facut-o mai succint de cateva ori adica prin anii `90 odata, in 2000 si in 2009 cat si pe cateva bloguri in mod tangential crezand ca vorbesc despre lucruri deja cunoscute.
Si ce anume m-a lamurit ? Pai e vorba de faptul ca lumea stiintifica considera ca viteza chiar daca creste cu spatiul creste decelerat in timp si deci nu putem avea o expansiune spre infinit ci spre un Big Crunch. Aceasta simpla idee si lipsa intelegerii transcendentei divine nu le-a permis sa vada ce eu vazusem de mult si in schimb a permis ca celor trei, pe deplin meritat. sa li se acorde  Nobelul.
As putea spune ca si eu in raport cu ei ma aflu intr-o situatie similara cu Lemaitre fata de Hubble care din pacate nu a primit in viata premiul Nobel desi il merita cu prisosinta si desi dupa moarte s-a pus problema,  a fost insa imposibil acest premiu  neacordandu-se post mortem.
  Si nu pot incheia fara sa arat ca a existat un precursor de forta, acela fiind profesorul roman, matematicianul Octav Onicescu care in 1974 in cartea sa Mecanica invariantiva introduce o forta de respingere tot de natura gravitationala, care, la distante mari o poate depasi pe cea newtoniana de atractie si deci explica si matematic si fizic expansiunea accelerata. Nici profesorul Onicescu daca mai traia, nu s-ar fi mirat de gasirea si prin masuratori a celor anticipate de dlui pe cale teoretica .El ar fi fost in aceasta analogie, spre gloria stiintei romanesti, exact in pozitia lui Friedmann.

UPDATE 3  15 februarie 2014 . Azi am aflat urmatoarea stire despre "nasterea si sfarsitul"  mai exact cum ca Universul nu are inceput si nu are sfarsit   http://playtech.ro/2015/teoria-care-ar-putea-schimba-perceptia-asupra-universului-avut-loc-sau-nu-big-bang-ul/ 
http://phys.org/news/2015-02-big-quantum-equation-universe.html
Daca se va dovedi a fi asa, acest lucru va inseamna cea mai stralucita confirmare a exponentialei divine introduse de mine si citata mai sus pentru a descrie legea de evolutie in timp a Universului(S=e^(H*t) ) unde t este vesnic si curge de la -infinit la +infinit

UPDATE 4  13 martie  2014

Consider si emit ipoteza ca legea fundamentala din Univers care exprima relatia Spatiu - Timp este exponentiala divina de mai sus si ca mereu in finalul observatiilor noastre facute la cel mai adanc nivel posibil in legitatile Universului nu vom gasi altceva. Este o limita similara unui principiu de incertitudine devenit principiu de certitudine.










4 comentarii:

  1. Nota: Acest text a fost postat ieri 4 august dar vad ca s-a pastrat data postarii textului care s-a pierdut

    RăspundețiȘtergere
  2. Voi adauga ca pe un simplu comentariu, in topic intr-o anume masura cu exponentiala divina mai sus referita si cu autodefinirea lui Dumnezeu in fata lui Moise, comentariu publicat pe un fir deosebit de interesant din contributors.ro, apartinand unui fizician talentat, dl Cristian Presura care scrie despre o problema care-l framanta si anume despre "atacul fizicii asupra identitatii" : http://www.contributors.ro/cultura/atacul-fizicii-asupra-identitatii/
    Profit de ocazie si reiau ideile prezentate succint aici pe blog dar si in cateva randuri cand am avut ocazia si pe contributors.ro . Comentariul meu pe care-l transcriu intocmai asa cum apare acolo este:

    ion adrian spune:
    09/05/2016 la 11:47
    "Si tema, mai ales, dar si discutiile sunt deosebit de interesante si poate ca voi reveni daca firul nu va fi parasit, dar fiind azi deja 9 mai si eu nevazand acest topic decat acum, ma grabesc sa scriu ceva care nu poate fi influentat in nici-un fel de discutiile ce s-au desfasurat si nici de felul in care este tratata tema si la dl Virgil Iordache, la care inca nu am apucat sa intru.(nota mea de aici: merita intrat si acolo unde deasemeni am un comentariu conex cu acesta, dar pe care nu-l mai aduc si aici :http://www.contributors.ro/cultura/mintea-semnifica%C8%9Bia-%C8%99i-gandirea-ra%C8%9Bionala-in-%E2%80%9Coriginea-speciilor%E2%80%9D-%E2%80%93-implicatii-pentru-fizica/)
    Spun asta ca sa se observe ca prin vointa mea ma comport ca intr-o discutie in timp real, in care de regula esti obligat fata de ce se intampla, sa reactionezi fara a avea timp de documentare, de pregatire speciala si nici chiar de corectie pentru unele erori de exprimare(aici de scriere)
    Ma bucur ca poate, desi este posibl sa ma insel, faptul ca pe acest portal in diferite comentarii care pareau ca trec neobservate, am invocat problema identitatii in conexiune cu cea a transcendentei, a constituit un indemn, un fel de manusa aruncata in arena si pe care altii cu siguranta cu mai multe cunostinte decat mine in domeniul lor de excelenta, au ridicat-o.
    Ma bucur mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In continuare caci nu incape intregul text intr-un singur comentariu :

      Si acum sa revin la subiect repetand cele ce le-am mai scris si in alte ocazii dar sintetizandu-le oarecum in raport cu tema firului:
      Pentru mine problema este daca acceptam sau nu transcendenta si nu cred ca nu o putem accepta macar si daca fiind crestini sau doar filozofi, retinem definitia pe care si-o atribuie Divinitatea in Cartea Facerii : Eu Sunt Cel Ce Sunt care este o identitate, de fapt aparent doar o tautologie asa cum ai spune : graul este grau sau eu sunt eu, cu deosebirea introducerii in definitie a verbului care stabileste identitatea si cu sensul complementar al existentei fiintarii cu caracteristica unui prezent continuu, adica de abolirea a timpului care trecut, prezent si viitor se confunda toate in “sunt cel ce sunt”
      Este desigur o definitie a transcendentei existentei divine, caci nu pot spune nimic in plus de ce-ti spune aceasta propozitie, adica aparent nimic(pentru fizician si de fapt pentru orice om de stiinta)
      In acelasi timp aceasta unaritate, fiindca este o definitie unara care nu introduce nici-o dihotomie , nici-o taietura, nimic de tip noncontradictie, identitatea cu sine, fiind si legea fundamentala a logicii prin care in final se verifica orice discurs bazat in compunerea sa pe ceva fertil, noncircularitatea fiind asigurata de noncontradictie, care este ca o fata a foii de hartie(doar cu doua fete), in raport de cealalta fata -si aici ajuns, spun mereu sa nu mi se aduca in fata Mobius. Unaritatea o regasim in momentul caderii, intrucat Adam si Eva(de fapt Eva si Adam), mancand marul cad din existenta paradisiaca, din sanul lui Avram, din existenta unara a Raiului, in care nu exista noncontradictie ci doar identitate, in lumea bivalenta a naturii, create dar si muritoare, in vesnica schimbare, elemente disparand pentru a apare altele, cum nu este Divinitatea in care timpul nu exista si deci totul coexista.
      Si acum vom da ceva si omului de stiinta , matematicianului, care stie ca orice fenomen orice realitate in miscare in evolutie, este mai bine cunoscuta daca avand la dispozitie legea de devenire, poate cunoaste derivatele acesteia(cu cat mai multe cu atat mai bine este cunoscut fenomenul) in raport de variabila independenta, in cazul ultim si filozofic discutat aici, timpul . Dar spus retoric, surpriza, exista o functie numita transcendenta(cine i-a spus asa stia el ceva :) ) si anume functie exponentiala e^x care daca se scrie e^t (t fiind timpul) este exact la ce ma refer anterior, adica acea functie ale carei derivate, oricate am face, raman egale intre ele si egale(identice) cu functia primara, adica sunt toate e^t aceata fiind haina matematica(asa spunea despre o functie ca este, regretatul savant, profesor matematician Dumitru Mangeron) a fenomenului fizic , natural, pe care-l descrie, iar eu spun ca aceasta functie, e^t, este haina matematica a legii identitatii cu sine
      O fi o intamplare ca legea fizica de la care a pornit teoria big -bang de evolutie a Universului, respectiv legea lui Hubble, integrata conduce la o relatie exponentala spatiu-timp?
      Asadar in functie de cum ne pozitionam fata de ce am scris aici, cred ca vom gasi si raspunsuri la problema ridicata de dl Cristian Presura caruia ai multumesc cu recunostinta ca a ridicat-o si argumentata nu stiu exact inca cum, si de dl Virgil Iordache .
      Celor care au rabdare sa ma citeasca deasemeni le multumesc.

      PS Au urmat si vre-o doua comentarii inepte pe care nu are sens sa le rostogolesc aici dar cine doreste le gaseste la linkul indicat. :)

      Ștergere
  3. Si tot in ton cu identitatea dar si cu geometria ceva ce sper ca i-ar place lui Nassim Haramein:
    A some 30 years ago, I created these aphorisms:
    "The line is the point that is eager to have the length
    Circle is the point that is eager to have the surface
    Sphere is the point that is eager to have the volume"

    RăspundețiȘtergere